Diferite obiceiuri ale lupului
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
autor: CARNE BUNA.RO /  4 mesaje  / 10.411 vizualizari

 

 Lupul nu ataca omul viu. In randurile cetatenilor exista credinta ca, in anumite cazuri, lupul a atacat si sfasiat oameni. Asemenea informatii au aparut si in presa cotidiana mai ales in perioada postbelica. Cercetarile ulterioare, efectuate de organele oficiale, nu au confirmat aceste afirmatii, nici macar intr-un singur caz. Nu exista nici o dovada indiscutabila ca lupii ar fi atacat si ucis om viu, nici macar atunci cand ei sunt constituiti in haita si sunt flamanzi. Este adevarat ca s-au gasit resturi de oameni devorati de lupi, dar probabil era vorba de oameni care au murit dintr-o cauza oarecare (boli de cord, cazuti in zapada in stare de ebrietate si apoi inghetati etc.), iar lupii n-au facut altceva decat sa manance cadavrul. Fata de aceasta situatie iata ce declarau V. Cotta si M. Bodea (Vanatul Romaniei, 1969):

 

„Asteptam omul cu simt de raspundere, care sa poata declara ca a vazut cu ochii lui, cum lupii s-au napustit asupra unui om viu si l-au sfasiat. Este adevarat ca unii lupi turbati se arunca asupra omului si il musca, dar nu cunoastem cazuri sa-l fi omorat.”

 

 

Observatiile de pana acum arata ca lupul nu ucide animalele din apropierea culcusului unde ii stau puii. Se presupune ca aceasta ar fi un semn de prevedere, pentru a nu-si trada prezenta sau ca isi rezerva aceste animale pentru mai tarziu, cand isi invata puii sa vaneze.

 

Reproducerea. Maturitatea sexuala o atinge la 22-23 luni; deci prima fatare este la doi ani, dupa care fata an de an.

 

Perioada de imperechere este din decembrie pana in februarie, punctul culminant fiind in jurul datei de 1 februarie.

 

Primele care intra in calduri sunt femelele batrane. Intre masculi se dau, si la aceasta specie, lupte pentru posedarea femelei, care se pot solda cu raniri. Daca ranile sunt grave, lupul este sfasiat de ceilalti si poate fi chiar si mancat. Desi imperecherea indivizilor unei populatii de lupi dintr-o anumita regiune poate sa dureze circa trei luni totusi la unul si acelasi exemplar ea dureaza doar 5-10 zile. Dintre masculii din jurul femelei, unul, de obicei invingatorul, se ataseaza de femela, iar dupa actul imperecherii, ramane impreuna cu femela pana ce se termina perioada cresterii puilor, adica pana toamna cand se constituie haitele si cand puii au deja varsta de 5-6 luni. Durata gestatiei este de 62-63 zile,  putand exista mici diferente. Inainte de a fata, femela, daca nu s-a instalat in culcusul ei din anul precedent, sau nu a ocupat culcusul parasit al altei lupoaice, isi alege loc pentru culcus si fatat, de regula, in punctele neumblate, linistite, sub radacina unui arbore doborat de vant, in scorbura unui arbore gros, intr-o adancitura de teren sau orice loc care ii poate oferi adapost. Preferate sunt rapele impadurite, dar insorite. Isi amenajeaza un fel de vizuina, isi sapa de fapt mai mult o scobitura in pamant sub o rapa sau o radacina, numai cand nu-si gaseste alt loc potrivit. Ca si animale rapitoare cu pui ce raman timp indelungat in culcus, lupoaica isi captuseste culcusul cu frunze si ierburi uscate, cetina, etc. Desi lupoaica isi alege locul pentru culcus, de regula, in locuri ferite de oameni, totusi sunt si multe exceptii, culcusul fiind amplasat chiar in locul unde circula oamenii sau in apropierea asezarilor omenesti. Conditia este ca in apropiere sa existe apa de baut pentru pui (adultii se pot deplasa si la distanta in acest scop). Un fapt demn de retinut este distanta la care se aseaza o familie de alta si care, dupa Manteifel si Larin, citati de V. Cotta si colab. (2001), este de 6-12 km. Prin urmare, daca intr-un punct este un culcus cu pui de lup, urmatorul nu poate fi mai aproape de 6 km de acesta. Probabil acesta este spatiul necesar unei familii pentru a-si putea asigura hrana. Cunoasterea acestui obicei a fost foarte utila atunci cand se facea combaterea lupilor (considerati ca rapitori foarte periculosi) prin metoda prinderii puilor in culcus.

 

In perioada imperecherii, femelele tinere inca neajunse la maturitatea sexuala, sunt alungate de lupii maturi, fiind agresate si chiar muscate. Intr-o situatie asemanatoare (de a fi exclusi de la imperechere) sunt probabil si masculii de aceeasi varsta, care si ei asista tot ca spectatori la derularea comportamentului de reproducere.

 

Lupoaica fata, in medie, 4-6 pui, uneori insa pot fi si 12, care sunt orbi 9-16 zile, cei vigurosi deschizandu-si ochii la inceputul acestei perioade, iar cei mai slabi, la sfarsitul ei. Cam tot atat timp puii sunt si surzi. Timp de 6 saptamani, puii sunt alaptati, iar dupa aceea primesc si carne pe jumatate digerata, adusa de parinti si regurgitata. Probabil, la aceasta varsta, puii nu au suficiente sucuri gastrice pentru a digera carnea cruda. In primele trei saptamani de la fatat, femela-mama nu lasa puii singuri. In acest timp ea este hranita de lupul mascul, tot cu carne pe jumatate digerata. Dupa ce puii incep sa manance si carne, masculul aduce astfel de hrana si pentru ei. Daca parintii intarzie cu adusul hranei, puii flamanzi scancesc, ceea ce duce la descoperirea culcusului. Cand puii sunt mai mari, parintii le aduc si animale vii, lasandu-i pe ei sa le sfasie si sa le devoreze. Fac acest lucru cu scopul de a-i invata cum trebuie sa procedeze pentru a ucide o prada. Lupoaica fata o singura data pe an. Daca lupoaica isi socoteste puii expusi unui pericol, ii muta in alta parte. Este interesant de observat cum ii transporta ducandu-i in gura.

 

Lupul este un animal sociabil. Lasand la o parte perioada cresterii puilor, cand parintii si puii duc o viata de familie, sociabilitatea acestei specii de vanat iese in evidenta si mai mult toamna, cand, la parintii si puii din acel an se alatura eventual si puii din anul precedent si impreuna formeaza o haita de 7-16 exemplare. Acest comportament al lor este dictat de necesitatea procurarii hranei pe cale activa, prin urmarirea si atacarea prazii. Este interesant de observat ca marimea haitei din punct de vedere numeric trebuie sa aiba o dimensiune optima, intrucat daca vaneaza mai multi lupi la un loc sansele de reusita sunt intr-adevar mai mari, dar si cantitatea de hrana ce revine pe membru al haitei este mai mica. In octombrie, puii sunt capabili sa-si insoteasca parintii la vanatoare. Familia se desface in perioada imperecherii.

 

Hrana lupului consta din animale domestice: oi, capre, porci, dar ataca si vite cornute, magari si cai; are preferinta fata de caini. Animalele domestice sunt mai usor de prins, dar in lipsa acestora, lupul urmareste si vanat: cerbi, caprioare, lopatari, mistreti si chiar iepuri. Intr-adevar V. Cotta si colab. (2001), care citeaza pe Manteifeld si Larin, arata ca, in timp ce iepurele alearga cu o viteza de 40-45 km pe ora, lupul atinge o viteza de 55-60 km pe ora deci, in camp deschis, poate prinde iepurele din fuga. Face acest lucru mai cu seama noaptea pe luna. Spre deosebire de alte carnivore mai sangeroase, lupul ucide numai cat ii este necesar pentru a se satura. Daca totusi i-a ramas ceva, dupa un timp se intoarce la cadavru. Vara, lupii urca la munte, odata cu turmele; toamna coboara la dealuri, odata cu ele. Lupii solitari pot prinde numai animle bolnave, accidentate, eventual tinere si fara experienta, deci in acest fel face o selectie naturala. Cum insa acestea nu se gasesc in numar suficient pentru a-si asigura hrana, sunt obligati sa se constituie in haite si sa vaneze in comun, caz in care pot prinde si animale mari, valide. Se sustine ca la o astfel de urmarire ar aplica o adevarata tactica, unii gonind, altii stand la panda si aruncandu-se asupra prazii la momentul oportun. In acest caz, nu mai poate fi vorba de selectie.

 

Lupii rezista nemancati si o saptamana, dar cand ajung la prada isi incarca stomacul cu o mare cantitate de carne, chiar 10-15 kg, rupand si inghitind hrana fara sa o mestece. Dupa ce s-a saturat, haita se culca, fara a se indeparta prea mult. In perioada cresterii puilor insa instinctul matern, respectiv patern, ii obliga sa duca hrana puilor, deci se culca in apropierea acestora. Avand preferinta fata de carnea de caine, latratul acestuia atrage puii in cautare de hrana. Peregrinarile lor pentru a-si cauta hrana incep seara , in amurg, le continua noaptea, iar dimineata se intorc in adapost. Fac exceptie in perioada imperecherii cand pot fi vazuti si ziua. In general, ocolesc omul si asezarile omenesti; doar iarna foamea ii obliga sa se apropie de sate sau de gospodarii razlete si sa-si incerce norocul de a rapi vreo oaie, vreun porc sau vreun caine. In hrana lui intra si soareci, insecte, iar dupa Kronig (1941) si fructe si cartofi. Acelasi lucru il sustine si Manteifeld si larin (1949).

 

Pagube. Lupul cauzeaza pagube atat in randul animalelor domestice cat si in efectivele de vanat. Este un mare rapitor. Dar, uneori, i se pun in sarcina pagube pe care nu le-a cauzat. Problema poate fi lamurita cu ajutorul urmelor lasate pe zapada, din care se poate vedea daca a fost vorba de urmarire de catre lupi a unui animal, deci lupta intre rapitor si prada sau de gasirea unui cadavru de animal. Ar fi nu numai interesant, ci deosebit de folositor, daca personalul de vanatoare din teren ar stabili, in fiecare caz vazut, cauza sigura sau probabila a mortii vanatului. Aceasta pentru a se putea cunoaste proportiile reale ale prejudiciilor.

 

In martie 1968, efectivul de lupi era de circa 1500 exemplare, iar recolta in acel ande circa 1210 exemplare. De mentionat ca intre 1958 si 1968, numarul de lupi cazuti in cadrul actiunii de combatere a scazut de la circa 3500 la 1210. Numarul lor comparativ cu cel al cerbilor trebuia sa mai scada, fara insa a se tinde spre exterminarea speciei. Socotind suprafata padurilor din tara noastra in care traiesc lupi, egala cu 5 milioane hectare, rezulta ca in anul 1968 a revenit un lup ucisla 4130 ha padure.

 

Dupa mai bine de 30 de ani, efectivele de lupi in Romania, conform lucrarii de evaluare a vanatului din martie 2000, au fost de 3700 exemplare, iar recolta de 220 exemplare. Este de mentionat ca in prezent, la nivel european, lupul beneficiaza de un regim de protectie impreuna cu celalalte rapitoare. La noi, parerile sunt impartite, unii sustin ca este necesara protectia lui, iar altii au parere opusa, in sensul ca trebuie combatuti. Cei mai multi sunt insa de parere ca nu trebuie nici protejat nici combatut, ci trebuie vanat si efectivul tinut in limitele optime ca la orice specie.

 

Dusmanul lupului este omul, iar boala care cauzeaza moartea lui, in cele mai multe cazuri este turbarea.

 

 

Sursa: Etologia faunei cinegetice, Ion Micu, Editura CERES, 2005

 

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website

1

Chiar interesant. Cea ce am citit pe saitul tau despre Diferite obiceiuri ale lupului – Carne buna m-a surprins placut. Te felicit pentru conceperea http://www.carnebuna.ro, care e un site care trebuie cunoscuta.


decembrie 24, 2013
    2

    Multumim. Vom posta periodic articole, speram la fel de interesante.

    CARNE BUNA.RO

    ianuarie 6, 2014
3

Va rog sa va mai informati atunci cand afirmati ca lupul nu ataca omul . Exista foarte multe cazuri in istorie in care oamenii au sfarsit ucisi sau chiar mancati de vii de catre lupi, foarte multi dintre acestia fiind copii sau batrani, fie in urma unui atac al unui lup solitar, fie a unui lup turbat, fie a unei haite flamande.

Iata aici o parte din lista atacurilor :

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_wolf_attacks

dan

aprilie 6, 2014
4

Lupii ataca omul. Am trait acesta experienta pe propria mea piele. Inainte de 1989, de 1 Mai, am fost impreuna cu inca patru prieteni in Bucegi, la Cabana Piatra Arsa, unde ne-am cazat peste noapte. Zapada inca nu se topise si avea o grosime considerabila, pe drumul de aprovizionare, unde zapada fusese curatata pana la pamant cred ca avea peste 4 metrii. A doua zi am plecat in drumetie spre Pestera Ialomicioarei. La intoarcerea spre cabana, in jurul orei 16, ne-am oprit pe la jumatatea drumului sa mancam. In timpul acesta am vazut la cca. 2-3 km., intr-o vale ca niste puncte pe zapada. Nu ne-am dat imediat seama ce era, dar dupa un timp am realizat ca erau lupi si alergau in directia noastra. Nu ne-am speriat, deoarece erau departe si trebuiau sa urce o panta abrupta si nici nu eram siguri ca noi suntem tinta. Totusi am marit pasul ca sa nu ne prinda noaptea pe traseu. Nu ne-am calculat bine timpul si ne-a prins intunericul, dar se vedea lumina de la cabana si aveam mai putin de 200 de metrii, dar eram morti de oboseala si abia mai mergeam. La intrarea in cabana se vedeau mai multi oameni, iar un reflector ne lumina calea, atunci din grup il vedem pe unul dintre cabanieri ca vine spre noi, cu o pusca in mana strigand „lupii, veniti mai repede”, simultan trage un foc de arma. Cu ultimile puteri am alergat spre el. Cand ne-am uitat in urma am vazut lupii, care se oprisera la mai putin de 50 de metrii de cabana. Cabanierul ne-a spus ca vazand ca pana la ora 18 nu ne intorseseram, iar intrucat lasasem bagajele la receptie(am fost cazati in sala de sport) s-au gandit ca ne-am ratacit si au aprins reflectorul (aceea era lumina care o vedeam). Atunci au hotarat sa ne astepte la intrare si au vazut ca ne luasera urma cinci lupi. Cand a tras cu arma ne-a spus ca lupii erau la mai putin de 30 de metrii de noi.

tiberiu

mai 30, 2016